Muncește, muncește, muncește:
Un gheb îți va crește curând,
Cu sârg și cu cinste-l vei crește,
Cu sârg și cu cinste muncind.
La horă în zile senine,
Un altul voios va cânta.
Și-o fată cu el, nu cu tine,
Cu mâna în șold va juca.
Tu știi că de-ar fi să te lase,
Și tu te-ai pricepe la joc!
Iar brâul, cu fir de mătase,
L-ai strânge vârtos la mijloc!
Că-n tine puterea tresaltă,
La-ntrecere lesne te iei,
Că fata aceea-i mai-naltă
Ca toate suratele ei!
În trup e-a puterii svâcnire,
Obrajii smoliți te vrăjesc,
Sprânceana ei neagră-i subțire,
Iar glasul – ospăț nebunesc.
Ah, bine e, bine-i, ce bine
Să stai să muncești ne-ncetat,
Să știi că s-a dus, fără tine,
O fată la hora din sat!
Sensul versurilor
Piesa descrie chinul muncii neîntrerupte și regretul că, din cauza acesteia, protagonistul pierde bucuriile vieții, cum ar fi dansul și compania unei fete. El tânjește în secret după aceste plăceri, dar continuă să muncească, pierzând astfel oportunitatea de a participa la viață.