E beznă nesfârșită și nu sunt zări senine,
Frumos e încă cerul purtând cenușa lui.
Iar cei ce în cetate cerșesc plângând o pâine
Nu știu nici până astăzi de mila nimănui.
Și-i stinsă vocea gloatei… Peste canal nu zboară.
Pesemne-n somnul Nevei demult s-a mistuit.
Cumplită e chemarea: Doboară! O doboară!
Dar nu trezește milă în valul adormit…
Pe cerul de cenușă lumina zării ascunde
Palatul, vechi de Iarnă, ușor i-a-nverșunat.
Și-n turn ostașu-n negru nimic nu va răspunde
Căci zorile, departe nici nu s-au arătat.
În zori, el va întinde de sus, un paloș falnic,
Peste genunea apei întunecat privind,
Cu gloata nemiloasă el va lupta zadarnic,
Și va pieri în luptă cu basmul vechi în gând…
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj sumbru, marcat de sărăcie și disperare. Un soldat, simbol al rezistenței, se confruntă cu o luptă zadarnică împotriva unei gloate nemiloase, sacrificându-se într-un final.