Au venit.
Invadează sângele.
Miros a pene,
a lipsă, a plâns.
Dar tu hrănești frica
și singurătatea
ca pe două animale mici
pierdute în deșert.
Au venit
să dea foc vârstei visului.
Un adio este viața ta.
Dar tu te îmbrățișezi
ca șarpele înnebunit de mișcare
ce se regăsește pe sine
pentru că nu există nimeni.
Plângi pe sub lacrimi,
îți deschizi cufărul dorințelor
și ești mai bogată decât noaptea.
Dar ești atât de singură
încât cuvintele se sinucid.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de singurătate profundă și resemnare în fața unei invazii metaforice. Protagonista, deși bogată în dorințe, este copleșită de singurătate, până la punctul în care chiar și cuvintele își pierd sensul.