Deși vocea (uitarea ei
ce preschimbă naufragiul care sunt eu)
oficiază într-o grădină pietrificată
îmi amintesc întreaga mea viață
de ce uit.
Sensul versurilor
Piesa explorează paradoxul memoriei și uitării. Naratorul își amintește actul de a uita, sugerând o luptă interioară cu pierderea și transformarea.