Sub lavițe-n cămară
Toți șoarecii de frunte făcuse-odinioară
Sfat mare între ei,
La care hotărâse cu multă scumpătate,
Ca în a lor cetate
Să nu se-ngăduiască nici unul din acei
Ce nu vor avea coadă; pe un temei puternic,
Că șoarecul nevrednic
Să-și cruțe coada sa,
La întâmplări mai grele
Cetatea va lăsa
În prada mâței rele.
Se vede că ei coada o au semn de trufie,
Sau merit osebit;
Precum la noi fu barba cu titlu de cinstit.
Oricum pricina fie,
A șoarecilor act
Sub lavițe la tact
S-au pus în împlinire.
La următoarea însă obștească întrunire,
Un șoarec fără coadă cu cei de frunte sta
Și pricini cerceta.
Alt șoricel cu l**a vecinul își ghiontește
Șoptindu-i: „Nu vezi, frate, ce rău ni se gătește!
Cum poate fi primit
Un șoarec prihănit
În astă preacinstită de cozi lungi adunare?
Și tu, bătrân ales,
Păzești tăcere mare”.
– Păzesc tăcere, dragă, căci el mi-i văr primare.
– Destul, am înțeles.
Nici în vizunii, oare,
Hatârul lege n-are?
Sensul versurilor
Textul satirizează corupția și nepotismul, ilustrând cum favorurile și relațiile de rudenie pot încălca regulile și principiile, chiar și într-o comunitate aparent strictă. Se pune accent pe importanța aparențelor și pe modul în care acestea pot ascunde realități injuste.