Un sărăiman poet odat-au reclamat
Asupra unui om prostuț, dar prea bogat;
Iar jaloba-i era în chipul următor:.
— Tu, al Olimpului atotstăpânitor,
Și preste zei mai mare zeu,
O, Joe preaslăvite!
Ascultă glasul meu,.
Ia sama la a mea smerită rugăminte:
Cu ce ți-am greșit eu,
De mă găsesc atât
De soartă prigonit,
Încât nu am nici casă,
Nici lingură, nici masă.
Și singura-mi avere
E numai în părere;.
Când dimpotrivă, văd, cu toată-a lui prostie,
Bogatul în trufie,
De-a lui închinători fățarnici ocolit
Și pentru interes adesea măgulit,
În desfătare el se află tot voios,.
Gras, gros și sănătos;
Iar eu, ca vai de mine,.
Sorb inspirație și-o mistuiesc cu rime
Prin care, cum au zis un frate-n poezie,
Nu poți scăpa măcar de-o mică datorie.
— Destul! Am înțeles,.
Lui Joe au răspuns,
De jaloba-i pătruns.
Dar cum nu jedeci tu, că singur ți-ai ales
Din bunurile lumii
Al slavei falnic nume,.
Și scrierile tale în veacuri viitoare
Vor fi nemuritoare;
Iar desfătarea lui e numai pe viață.
Și când el ar avea o minte mai isteață,.
Atuncea ar cunoaște
Și-ar plânge mai amar a sa nimicnicie;
Fiindcă cel ce naște
Plăcuta poezie
E mult mai însemnat
Decât un nătărău bogat.
Sensul versurilor
Piesa explorează contrastul dintre un poet sărac, dar cu valoare eternă prin creația sa, și un bogat prost, care se bucură de plăceri efemere. Se subliniază că adevărata valoare constă în creație și în moștenirea culturală, nu în bogăția materială.