Își deznoadă cravata,
cam prea cenușie, cam prea neagră.
Vagabondează între sine și sine însuși:
nu mai mult de patru metri.
Nu vrea să numere nici norii,
nici acoperișurile.
Sentimentele, orele,
eforturile sunt suspecte.
Să scrie amicilor
că nu vrea să-i mai vadă?
Înainte de prânz ziua lui se încheie:
după-amiaza va fi ca un leagăn
între moartea de care îi e frică
și moartea pe care-o dorește.
Seara, dindărătul gazetei,
îi spune nevestei:
„Dacă am fi în război,
cel puțin am scăpa de noi înșine”.
Sensul versurilor
Piesa descrie starea unui om deprimat, care se simte alienat de viață și oscilează între teama de moarte și dorința de a muri. El își găsește refugiul în gânduri sumbre și se simte incapabil să se conecteze cu cei din jur.