Sunt ostenit de lene, de somn, de contemplare,
De viață, de iubire, de vis. Sunt ostenit.
Prin parcul meu de vise imens și veștejit,
Tu ai trecut ca toamna atotveștejitoare.
De viață, de iubire, de vis, sunt ostenit.
În heleșteul verde, cu apele murdare,
Vezi pâlcurile repezi de păsări călătoare,
Trecând, ca umbra spaimei, c-un strigăt prelungit.
Prin parcul meu de vise imens și veștejit,
Nu mai zărești bazine ce înfloresc, bizare,
Ca stânjenei de sticlă, sub scânteieri lunare,
Trezite ca-n poveste de mersul tău vrăjit.
Tu ai trecut ca toamna atotveștejitoare.
Și-n nopțile cu brumă văd chipul tău iubit,
Alunecând – ca luna – de veghe-ngălbenit,
Prin noaptea fără viață și fără de hotare.
Sunt ostenit de lene, de somn, de contemplare.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de oboseală și melancolie, asociat cu trecerea timpului și pierderea iubirii. Toamna devine un simbol al declinului și al sfârșitului, reflectând starea interioară a celui care vorbește.