Cunoști tu noaptea,
Ce-ncet se lasă
Pe vânt turbat
Și-n răpăit de ploi,
Că nu-i stea pe bolta-ntunecoasă
Și niciun ochi nu vede prin puhoi.
Oricât de neagră-i noaptea, zi se face,
Deci culcă-te-n tihna, dormi în pace,
Oricât de neagră-i noaptea, zi se face,
Deci culcă-te-n tihna, dormi în pace.
Cunoști tu noaptea ce pe piept se lasă
Când moartea-ți dă culcușul cel de veci,
Nemărginirea când te cheamă acasă
Și sângele zvâcnește-n zvâsme reci.
Oricât de neagră-i noaptea, zi se face,
Deci culcă-te-n tihna, dormi în pace,
Oricât de neagră-i noaptea, zi se face,
Deci culcă-te-n tihna, dormi în pace.
Cunoști tu noaptea ce-n gând se lasă
Și nu-i poți smulge vălul întunecat,
Când sufletul îți este prins în plasă
Și mii de diavoli creierii-ți străbat.
Acum nu-ți afli tihna și nici pace,
Căci niciodată ziua nu se face.
Acum nu-ți afli tihna și nici pace,
Căci niciodată ziua nu se face
Sensul versurilor
Piesa explorează diferite fațete ale nopții, de la cea liniștitoare la cea înfricoșătoare, asociată cu moartea și suferința interioară. Refrenul oferă o rază de speranță, amintind că oricât de întunecată ar fi noaptea, ziua va veni. Ultima strofă exprimă disperarea pierderii păcii interioare.