În clarobscur
Conturul lucrurilor
Devine diafan.
Ochiul surprinde
Numai umbra lor,
În nestăvilita curgere
Anii se estompează
La fel.
Prin clarobscurul
Amintirii
Ei ne întorc spre
Ieri,
Sau ne alungă
Spre mâine.
Umbre, penumbre,
Totul curge.
Timpul nu cunoaște odihnă
Și viața ordonă mereu:
„Înainte!”
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra naturii efemere a timpului și a modului în care acesta influențează amintirile și percepția asupra vieții. Timpul este văzut ca o curgere continuă, fără odihnă, care ne împinge mereu înainte.