Părinții mei,
Pierduți în veșnicie! În seara asta plină
De deznădejdi amare,
Simți-voi cum durerea îmi clocotește-n suflet
Și cum din ochi îmi smulge
Fierbinți mărgăritare?.
Acolo, în mormântul
Cu sumbre-mprejmuiri,
Când lutul vostru putred
Se risipește-n noapte,
Cenușa lui nu simte
Cum gândurile mele,
De sufletu-mi trimise,
Vă spun amare șoapte?.
Atâta plâns îmi șterse
Zefirii-n nopți de vară!
Și nopților de iarnă,
Atâta plâns le-am dat,
Că nu-nțeleg, cum vremea
Pe unda ei fluidă,
Nu v-a trimis și vouă
Ecou-ndurerat!.
Dar nu! Dormiți în pace!
Izvorul veciniciei
Să-și tremure pe unde
Umila îndurare,
Să nu simțiți cum plânsul îmi clocotește-n suflet
Și cum din ochi îmi smulge
Fierbinți mărgăritare!
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea profundă și dorul față de părinții pierduți. Vorbitorul se simte copleșit de tristețe și se întreabă dacă părinții simt ecoul suferinței sale dincolo de moarte.