Nu pot să dorm și fac lumină. Dar să citesc?
Eu n-oi pricepe iarăși nici un rând.
Clipiri de lumânare priviri îmi ostenesc,
Năluci chinuitoare trec, șir, sub ochi și-n gând.
De ce? Cu ce-am greșit? Făcutu-ți-am cât rău?
Și oare pedepsit pot fi și c-am gândit?
De ce așa tăios mi-a revenit surâsul tău
Și ochiul tău mă cată așa de otrăvit?.
1854
Sensul versurilor
Piesa exprimă stări de neliniște și remușcare, reflectând asupra unor greșeli trecute și a sentimentului de a fi pedepsit chiar și pentru gânduri. Naratorul se confruntă cu amintiri dureroase și o privire acuzatoare, sugerând o povară emoțională greu de suportat.