Doarme lumea. Hai să mergem printre umbre în grădină.
Doarme lumea. Numai stelele veghează și lumină.
Ele însă n-or ajunge pân’ sub crengile în floare
Și n-or sparge cu sticlirea cântul de privighetoare….
Nici privighetori afla-vor. Cântul este pentru ele
Cum iubirea este-a noastră, focul este pentru stele.
Ori nu știi ce bucurie, prin iubire, am adus
Țărnii de sub talpă, negre, cum și-azurului de sus?.
Mâini împreunate dulce, dulce inimii descânt
Din fiorul cel năvalnic, din străin și sfânt frământ.
Inimilor – chiar de-aicea – la bătăi, altfel de număr,
C-am ajuns, pe neștiute, noi cu umăr lângă umăr.
1853
Sensul versurilor
Piesa descrie o întâlnire romantică nocturnă într-o grădină, subliniind intimitatea și bucuria împărtășită de doi îndrăgostiți. Natura devine martorul și complicele iubirii lor, creând un cadru idilic și plin de emoție.