La Zalău să meargă acest cânt,
Vesel, ba de jale.
Un fost elev trimite în lacrimi,
La magistrul școlii seculare.
Colegiul secular întinerit
D-atunci, e chipeș.
Doar pe noi ne-a albit timpul,
Distanță, luptă, idei, vin și vers.
Paris mă strigă, cât scriu acest vers,
Fostul tău elev.
Dragul magistru, proful de greacă,
Și azi e blestem încă, cel de grec.
Homer și tragediile grecești
Inima-mi calcă.
Tu vorbești și noi te ascultăm,
Doamne, zei, azi ar fi, parcă.
Dar cerul lui Homer s-a înnorat.
Zei și eroi
Cad neîncetat în inima mea,
Luptându-mă c-un trai de puhoi.
Aner, și andros la genitiv,
Al meu înțelept?
Uitând greaca și vorba de om,
Doar soarta și destinul aștept.
Obrazul, privirea ta cu slavă
Și azi o simte.
Cât m-ai îndemnat, dar bucuria
Nu vine, în nici un chip, la mine.
Frumos e traiul, ai spus veșnic,
Ai vrut: să credem.
Și cât se jucau zâmbete triste,
Forță și crez predicau buzele.
M-a miruit revista ta locală,
Poet am devenit.
După ani, eu, elevul cu vers,
Maestre, ca tine, am îmbătrânit.
Tu stai în față, când nu mai pot,
Ca ostatic ornat,
Cu capul înțelept, ce dacă vrei,
Sau nu vrei, va fi încununat.
Parada așa te prinde: stând prădat.
Roză ai avut:
Ți-a smuls soarta, lașă, greacă.
Așa-i, că mitul merită crezut?
Ș-așa stau eu, ca tine: prădat,
N-am nici suvenir.
Trăim pentru alții, mereu dând:
Așa a dispus asta Zeul-Destin.
Măcar: e verde în jur de Zalău,
Cotlon de pivnițe.
Un pic de bucurie ș-uitare
Va da ălora, cu sorți cumplite.
Totuși, capul tău cu lauri,
Iată, vor slăvi.
Totuși, chiar fără bucurie,
E bine pe enigmă a amăgi.
Și totuși, sunt aici, de împins
Fastuos căruța.
Bunul maestru, mâna ta aș dori,
Slăvind-blestemând, plângând a săruta.
Sensul versurilor
Un fost elev aduce un omagiu profesorului său de greacă, reflectând asupra impactului educației primite și asupra destinului. Tonul este melancolic, amintindu-și de frumusețea idealurilor din tinerețe, dar și de realitatea vieții.