În noapte de vară, la arman,
Pârâie zăplazul de scânduri
Și-n orașul de stoguri, flacăra
În roșu, răstește spre ceruri.
Amurg de noapte, cruntă pară,
Fără pereche, nume, zile.
Aleargă, tremură prin câmp
Flama vieții aprinse.
Jelerul trezindu-se din visul urât,
Un câine flocos, trist, latră.
Tot ținutul e o durere aprigă.
Iar groful undeva se distrează.
Spicuri arse îngână
Cânturi urâte, haine:
„Țărane, cu mațe goale,
Ce sunt eu pentru tine?”.
„De ce-ți pasă ție traiul ars?
N-ai parte din el niciodată.
Nu-l jeli, groful va avea,
Totuși, vin, bani și fată.”.
„Nu te teme, iarna te va chinui,
Ca altădată, dacă vrea.
Viața, grânele, nu-s ale tale,
E pământ de grof și de neam.”.
Și totuși, când vine amurgul
Și vântul suflă cenușă,
Acolo, la arman, plânge
O ceată de milogi, distrusă.
Plâng nimicul, pe a altuia,
– Poate, e la vânat groful –
Tainic simt, că e a lor
Viața tristă și spicul.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă de suferință și inegalitate socială într-un sat, unde munca și traiul țăranilor sunt distruse, în timp ce groful se bucură de privilegii. Versurile exprimă durerea, disperarea și sentimentul de nedreptate al celor defavorizați.