Când primele ninsori or să se cearnă,
Atunci va fi mai greu de cei plecați,
Atunci să cânți peste al vieții zaț,
Atunci să-ți fluturi brațul peste iarnă.
Prin lume numai oameni de zăpadă,
Un foc din vatra stânilor să smulgi,
Și, cu puterea disperării dulci,
Să-l lași deasupra spațiului să cadă.
Se vor așterne între noi vecernii,
Din clopote cădea-vor chiciuri mari,
Atunci visez, frumoasă, să apari
La marile instanțe ale iernii.
Și-apoi să ningă mult ca-n frații Grimm,
Și sub zăpezi de bronz să ne iubim.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de melancolie și dor în timpul iernii. Vorbește despre amintiri, dragoste și frumusețea tristă a anotimpului rece, sugerând o conexiune profundă cu natura și cu persoanele dragi.
