Dac-ai fi avut răbdare
Până vara viitoare,
Se găsea un loc în lume,
Totuși, pentru fiecare.
Te-a intoxicat fervoarea
Că rămâi nelegitimă
Și-ai înfăptuit cu voia
Sinucidere și crimă.
Ai ucis iubirea noastră,
Ordinar, ca pe-o insectă,
Care era de luminoasă,
Cât era de imperfectă.
Joc străvechi de-a căsnicia
Ce voiai să-ți dea un nume,
Jalnică ipocrizie,
Bună de-arătat la lume.
Toate explicate bine,
Într-o logică aleasă,
Cum că îl redai pe tata
Fetei sale de acasă.
Poate că șantajul acesta,
Cu valori sentimentale,
Are și-o realitate,
Poate c-o trăiești cu jale.
Iarna învrăjbirii noastre
Te-a gonit prin nerăbdare
N-ai avut nici nervi, nici aer,
Până vara viitoare.
Cei din jurul meu, acasă,
Ce să facă și să spună,
Mai nefericiți ca-n vremea
Vieții noastre împreună?.
Mult mai bun și mult mai tandru,
Mult mai luminos și rodnic,
Îi eram copilei mele,
Pe când îți ședeam logodnic.
Dar vin știrile de seara
Și legendele compacte,
Că te doare totuși vârsta
Și iubirea fără acte.
Ca să văd c-atât de mare
Și dramatic ți-a fost dorul,
Că mi-ai scris răvașul ultim
Folosind calculatorul.
Și ce simplu erau toate,
Pentru toți și fiecare,
Dacă mai aveai răbdare
Până vara viitoare.
Sensul versurilor
Piesa descrie durerea și regretul unui bărbat după ce fosta sa iubită a ales să-și pună capăt zilelor din cauza nerăbdării și a incapacității de a aștepta. El analizează motivele din spatele acțiunilor ei, evidențiind impactul asupra celor din jur și amintindu-și de momentele în care ar fi putut fi fericiți împreună.