Pe aer testamentul cu buzele mi-l scriu,
cât încă nu-s în comă, cât încă mi-este bine,
doresc să se împartă între copii şi tine
întreaga amintire de când eram om viu.
Averii mele brute mai grabnic daţi-i foc,
vedeţi că-i infectată de-un fel de gust al ciumii,
după sfârşitul nostru vine sfârşitul lumii,
noi, pătimit, poetul de moarte şi noroc.
Mai scriu aici ca banii găsiţi prin buzunare
să-i îngropaţi cu mine ca semn că îi detest
şi ca un ultim, tragic, orgolios protest
al celui care suntem, în locul de uitare.
să m-aşezaţi în groapă cu spatele spre est,
cu tot pământu-n faţă, cu lumea în spinare.
Sensul versurilor
Piesa este un testament poetic, exprimând dorința de a lăsa amintirea vie și de a renunța la valorile materiale. Este un protest împotriva uitării și o acceptare a morții.