1986, lui Ion Aurel Stoica, mereu.
Niciodată nu ne preocupă destul ceea ce este esențial.
Societatea modernă nu poate trăi fără gunoieri.
Devine scandalos ceea ce fusese numai discret.
Marii bolnavi mor mai greu decât marii sănătoși.
Descoperirile tehnice nu-nseamnă progres social.
Bunicul e mai aproape ca tata. Alaltăieri mai întâi decât ieri.
Totdeauna există un fir de praf pe parchet.
Găina, când ouă, cântă de dor de cocoș.
Nu se numește cooperare legătura dintre șa și cal.
Lasă loc de bună ziua între ce iei și ce oferi.
Lumea suportă mai lesne un poem decât un poet.
Nu-nchiria fericirii cămașa pe care ți-o coși.
Trăiește încet ce-i grăbit, trăiește grăbit ce-i încet,
Cu consecvența unei lozinci și cu emoția unui reproș.
Sensul versurilor
Piesa prezintă o serie de aforisme și observații asupra vieții și societății, invitând la reflecție asupra valorilor esențiale și a paradoxurilor existenței. Versurile abordează teme precum progresul, relațiile interumane și acceptarea condiției umane.