Și noi așa ne-am învățat,
Să fim salubri și cuminți,
Să facem, zi de zi, curat,
Și de gunoi, și de părinți.
Acum, când este cel mai greu,
Mă mir că încă pot striga:
Acest mormânt e tatăl meu,
Acest mormânt e mama mea.
Eu port stigmatul marii vini
Și semnul marelui păcat,
Că, în pământ, ca pe străini,
I-am dus, și-acolo i-am lăsat.
Eu carne sunt din carnea lor
Ei carne sunt în carnea mea,
Atuncea când o fi să mor
Asemeni mă vor lepăda.
Ca o grămadă de gunoi
Și ca un coș de haine vechi,
Sunt aruncate dintre noi,
Aceste tragice perechi.
Civilizație de soi
În cel mai ordinar limbaj,
Salubritate și gunoi
Și javre la ecarisaj.
Gunoi voi fi, curând, și eu,
Copiii mă vor mătura,
Acest mormânt e tatăl meu,
Acest mormânt e mama mea.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de vinovăție și regret față de moartea părinților și modul în care aceștia au fost înmormântați. Vorbitorul se simte ca un gunoi, anticipând că va fi uitat și aruncat de propriii copii.