Se sparg felinare de ceață,
Simt sânge pulsând în inel,
Un negru confuz mă răsfață
Și dor mi-i de tine la fel.
Apropie-ți mâna de mine
Și-arată-mi pe cer, undeva,
Ce fel de trecut ne-aparține
Cum sunt steaua mea și a ta.
Iubindu-te n-am bucurie,
Sunt veșnic de gânduri constrâns,
Pierzându-te, cine mai știe,
Să nu pierd și dreptul la plâns.
Memoria-i marea putere
De-a fi când de mult am și fost
Și ce amintiri ți-aș mai cere
Când însumi nu am nici un rost.
C-o sete nebună de viață
Te-arunc pe o coamă, și hai!
Se sparg felinare de ceață
Și frâiele urlă pe cai.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de dor și nostalgie față de o iubire pierdută. Naratorul se simte constrâns de gânduri și caută sens în amintiri, confruntându-se cu efemeritatea vieții și cu lipsa de bucurie în prezent.