Iubita mea, cum semeni tu cu mine,
Ca două biete cărămizi în zid,
Eu dacă vreau, prin tine mă divid
Ca zidul vechi prin noile ruine.
Tu povestește-mi tot ce crezi că-i bine,
Cum mă deschid și-apoi cum mă închid,
Cât mi-este sângele de agurid,
Târziu de tot să mi se coacă-n tine.
Noi semănăm, și de-asemănare,
Ca de o repetare de blestem,
Eu cel mai mult, iubita mea, mă tem
Dacă te doare rana ce mă doare.
Iubita mea, deochiul meu suprem,
De-a mă vedea, printr-un defect mai mare.
Sensul versurilor
Piesa explorează o relație profundă și dureroasă, marcată de asemănări tulburătoare și teama de a împărtăși aceeași suferință. Metaforele zidului și sângelui de agurid sugerează o legătură complexă și amară.