Din tot ce-am spus, nimica nu retrag,
așa sunt toate, cum le-am scris cu sânge,
nimic nu-i de schimbat, nimic nu-i vag,
de dorul ei, mai pot și astăzi plânge.
A fost precum figura i-a rămas,
nemuritoare-n versurile mele
și i-am iubit și ochi, și glas, și pas,
și m-a iubit în vremurile grele.
Contrasemnez ce-am declarat mereu,
ea suferea, ca de un fel de crimă,
ca de-un păcat, urât de Dumnezeu,
că n-avem prunci și e nelegitimă.
Dar mai adaug, ca să se cunoască:
n-ar fi exclus să fi iubit o mască.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și dorul față de o iubire trecută, posibil idealizată sau ascunsă sub o aparență falsă. Naratorul își asumă trecutul și recunoaște suferința ambelor părți, sugerând că relația a fost complicată de factori externi și de o posibilă iluzie.