Muchia de cuțit
Cum ne ținea, cum ne răbda, cum n-am murit,
Acel tăiș, unde trăiam, acel cuțit.
Muchia lui, doar un tăiș, astfel era
Cum încăpeam, cum ne iubeam, cum stăteam pe ea.
Și rămânea spațiu destul și pentr-un pat
Și-un lampadar, galben aprins, ne-am cumpărat.
Și-aveam ferești către neant și către cer
Și-aveam gutui, și-aveam și nuci, pe șifonier.
Refren:
Ne-am iubit pe-o muchie de cuțit
Ne-am certat în cel mai larg palat.
Unde este, unde este, în ce loc și-n ce poveste
Muchia aceea de cuțit.
Unde este, unde este, în ce loc și-n ce poveste
Muchia aceea de cuțit.
Și ne-am iubit, și ne-am iubit, fără sfârșit
Și-am avut loc și pe-un tăiș, pe un cuțit.
Ne-mbrățișam și deveneam un singur ins
De neatins, de necuprins, de neînvins.
Și te-am văzut ce umbră ai într-un amurg
Și pe cuțit lacrimi s-au strâns și astăzi curg.
Poate cândva acest cuțit plângea și el
Că a tăiat un gât curat de porumbel.
Refren:
Nu mai e loc, nu mai e timp, pentru nimic
Chiar și-un podiș, chiar și-un neant, ne-ar fi prea mic
Din orice loc să ne rugăm necontenit
Să ne iubim, să mai avem loc pe un cuțit.
Refren
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație complexă, trăită la limită, pe "muchia de cuțit". Cu toate acestea, în ciuda dificultăților, a existat iubire și intimitate. Acum, naratorul își amintește cu regret acele vremuri, întrebându-se unde a dispărut acea relație.