Ce faci și ce mai faci și ce se-ntâmplă
Cu tine, cea de gura mea născută?
În dragoste ești liniștita plută
Ce cară-n cer a mea arzândă tâmplă.
Tu râzi și plângi și râzi de-mpreunare
Și nu sunt eu cu tine ci e luna
Și totuși vor dura întotdeauna
Aceste regăsiri atât de rare.
Desigur, tu mă știi și ca osândă
Și ca eliberare; și de-aceea
Te văd și eu, fiind nu doar femeia
Ci și o fiară dulce-tremurândă.
Îngenuncheați sub lume, împreună,
Ca două cruci sudate de furtună.
Sensul versurilor
Piesa explorează complexitatea relației de iubire, văzând femeia ca pe un element esențial, dar și ca pe o forță contradictorie. Este o meditație asupra regăsirii și a legăturii profunde dintre doi oameni, chiar și în fața dificultăților.