Distrus, dezamăgit, calomniat;
Ciumatul preferat al țării mele,
Mă-ntorc plângând cu fața către stele
Și totuși nu-nțeleg ce s-a-ntâmplat.
Sunt mecanisme care ne jertfesc
Îngenuchem, din când în când, de milă,
Dar toată-această pagină umilă
Transportă-n ea ceva neomenesc.
Nu am trăit egal și fără greș,
Sunt vinovat și eu, ca fiecare,
Dar m-a purtat o bucurie mare
La ușa tuturora să fiu preș.
Și-acum, când în mizerie tresar
C-am suportat să ștergeți mii de ghete,
Mă țineți în minciuni și în anchete
Și mă-ntrebați de ce-s așa murdar.
Și, totuși, țara mea, rămân al tău,
Și de m-aș naște mâine încă-o dată
La fel aș fi, mulțimi să mă străbată,
Chiar preș murdar să-ți fiu, de nu, mai rău.
București, 12/13 decembrie 1985.
Poezii cenzurate
Sensul versurilor
Poezia exprimă dezamăgirea și sacrificiul unui intelectual pentru țara sa, chiar și în fața calomniilor și a nedreptăților. El se simte folosit și umilit, dar își păstrează loialitatea față de țară, acceptând chiar și rolul de 'preș murdar'.