Am arătat că „Marile porturi lansează defecte la
Apă, ateliere cu meșteri pricepuți defectează nuanțat și
Riguros toate mașinările Atlantidei” și nu mi-a fost ușor
Să vă povestesc despre „Drapelele bazonate în toate
Culorile, după ce fel de steag au purtat alternativ
Croitorii care ne-au ocupat croitoria” și dacă nu mă
Credeți, vă rog să citiți ceea ce am apucat să public
În vremea aceea și iată acest final de poem, pe care
Nu-mi amintesc să-l fi apărat vreunul dintre nemernicii
Care fac azi pe anticomuniști, de interdicția ca el să nu
Mai apară niciodată, în nici o carte, după ce apăruse în
„Flacăra” și Almanahul „Flacăra” : „E oare atât de mare
și dezagreabil pericolul de a avea și calități, încât,
În fiecare zi, noi, bieții tăi atlanți, suntem politizați
Către defecte și îndobitociți către erori fără nici o zi de
Reculegere? Ne închinăm ție să ne mai ierți, Atlantida,
Și mergem să ne închinăm stemei tale, cu doi galoși
Încrucișați din care curge apa și nu știm cărui om să-i
Spunem, barcagiului negru, în mâinile căruia vâslele
S-au rupt, chirurgului de branhii sau artistului amator,
Care șterge cu apă toate tablourile din muzee, redându-i
Pânzei puritatea. O, noi, guralivii supuși ai mereu mai
Asimilatelor noastre defecte, recunoscători înălțăm ochii
Spre tine, lipindu-ne frunțile de odihnitorii tăi galoși
Monumentali”. Și cei doi galoși s-au supărat
Pentru aceste versuri.
Sensul versurilor
Poemul critică subtil defectele societății și politizarea excesivă, folosind metafore puternice legate de Atlantida și simboluri naționale. Se exprimă o dezamăgire față de ipocrizia și pierderea valorilor.