Și nicio speranță. România se prăbușește zi de zi,
Ceasurile ei merg bine, la secundă, dar au întârzieri
Cu deceniile. Ora exactă e ora exactă. Dar ne-am întors
În 1930 și urmează, Doamne ajută să nu fie așa,
Direct anul 1940. Împărțirea României e un dans la modă,
E un șlagăr la modă, pe care se pliază un dans la modă,
Fărâmițare și Tragedie. Vremuri de inutilă transparență.
Că bine zicea premierul, cumpărăm televizoare color
Ca să vedem la ele prăbușirea țării, că bine zicea,
Foarte bine zicea premierul, care, în mod îndesat,
Sacadat, cu maxilarele strânse, ca un tânăr și talentat
Ofițer german din al doilea război mondial, ca un
Finanțist remarcabil, face toate socotelile, socotelile
Îi ies corect, dar țara se prăbușește. Ce aritmetică
O mai fi și asta, a prăbușirilor, la ce folosește,
Bine măcar că ne ies corect socotelile,
Avem mare noroc să murim cu
Bilanțul contabil bine făcut. Mare noroc!
Altfel, ne putea aștepta o fericire necontabilizată!
Și premierul nostru ce frumos a descris catastrofa
Care ne amenință, participând și el la ea, în mod
Corespunzător. Ei, Doamne, mare e grădina ta de Prim-
Miniștri și frumoase aplauze pentru un asemenea
Om serios. Dar pe noi aplauzele și uralele nu ne mai
Impresionează, cum auzim aplauze și urale, cum așteptăm
Rafalele către zidul cazărmii de la Târgoviște.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de pesimism față de starea României, criticând clasa politică și evidențiind prăbușirea țării în ciuda aparențelor de normalitate. Aplauzele și uralele nu mai impresionează, ci aduc aminte de execuția de la Târgoviște, sugerând o stare de așteptare a unui deznodământ tragic.