Ți-am adus o grădină cu flori,
cât în brațe mi-a-ncăput,
poți să urci, să rămâi, să cobori,
eu ți-o dau pentru-un singur sărut.
Ți-am adus o grădină cu flori,
hai în ea, că-i a ta, doar a ta,
și din brațele mele, cândva,
poți oricând, dacă vrei, să cobori.
Port în brațe fatale grădini,
urcă-n ele, să simți cât iubesc,
precum e obiceiul lumesc,
te primesc și cu flori, și cu spini.
O grădină cu flori pentru noi,
o grădină cu ochi către cer
și pe ea, numai asta îți cer,
să fugim, să plecăm din noroi.
Hai în brațele mele cu flori,
ca pe-o ploaie cerească te strig,
poți să stai, dacă simți că ți-e frig,
dacă vrei, poți să nu mai cobori.
Dar primește-acest ordin de zi,
hai în brațele mele, cântând,
să plecăm, să plecăm mai curând,
unde, încă, se poate iubi.
Nu voiesc să te pierd sau să mori,
în botanică vreau să rămân,
eu să fiu chiar și-o claie de fân,
tu să fii floarea mea între flori.
Sensul versurilor
Piesa este o declarație de dragoste în care naratorul oferă o grădină cu flori ca simbol al iubirii și al dorinței de a evada împreună dintr-o lume imperfectă. Grădina reprezintă un loc sigur și frumos, unde iubirea poate înflori.