Atunci când cade noaptea pe noi ca o pedeapsă
Și zodiile noastre se răsucesc brutal
Fac foc din vreascuri ude pe frageda ta coapsă
Și îl arunc în lume pe șeaua unui cal.
Mi-e dor de mine însumi, cel neatins de vicii,
Înscris într-o nervură din frunza unui prun,
Nu veni și nu vidi, dar niciodată vici
Și-n care altă limbă să-ți spun ce vreau să-ți spun.
Sunt flori pe crucea nopții și noi zdrobiți sub cruce
Și stelele ca nasturi pe-o tragică manta,
Eu nu știu noaptea asta ce forțe îmi aduce
Dar dacă sunt cu tine nu cred că voi cădea.
Un foc din lemne ude îți întremez pe coapsă
Și îl arunc în lume pe șeaua unui cal,
Acum când cade noaptea pe noi ca o pedeapsă
Și zodiile noastre se întâlnesc brutal.
Năsăud, 5 iunie 1987.
(Sunt un om liber, 1989)
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dragoste profundă și nostalgică, marcată de trecerea timpului și de dorința de a regăsi puritatea interioară. Natura și elementele cosmice sunt folosite ca metafore pentru a descrie intensitatea sentimentelor și fragilitatea existenței.