Aștepți un semn, dar nu-l vei mai primi,
Nu-mi mai găsesc nici ultimele semne,
Afară, dacă nu mă-nșel, e zi,
Să nu mai pui în foc cărbuni și lemne.
Nici n-ai să crezi, dar vreau aici să-ngheț
Și lemnele să cadă peste mine,
Istoric, vinovat și fără preț,
Sfidând un semn ce veșnic nu mai vine.
N-am să te chem și nici n-am să te iert,
Plecarea ta prin țurțuri voi privi-o
Reascultând fărâme de concert
În care am s-aud numai: Adio.
2 februarie 1986.
(Locuri comune, 1986)
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și acceptarea unei despărțiri. Naratorul rememorează momentele trecute, simțind un amestec de vinovăție și resemnare, în timp ce ascultă amintiri ale relației pierdute.