Poți să urci și apoi să cobori,
N-ai să ajungi niciodată la mine,
Între noi sunt eterne ruine
Și sunt zboruri de corbi cobitori.
E zadarnic de-o mie de ori
Să aștepți dimineața ce vine,
Căci odăile noastre sunt pline
De buchete uscate de flori.
E un front de închise ferestre
Și de ziduri ce-n însele plâng,
Buzunarul cel drept și cel stâng
Poartă marca distanței terestre.
Sunt bolnav, sunt distant, sunt nătâng
Și-ți ofer depărtarea ca zestre.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de distanță iremediabilă și tristețe profundă într-o relație. Vorbitorul își recunoaște starea de boală emoțională și oferă depărtarea ca pe o zestre, sugerând că aceasta este tot ce mai poate oferi.