Dacă tu ai dispărea
Într-o noapte oarecare
Dulcea mea, amara mea
Aș pleca nebun pe mare.
Cu un sac întreg de lut
Și-o spinare de nuiele
Să te fac de la-nceput
Cu puterea mâinii mele.
Lucru lung și monoton
Să te înviez, femeie,
Eu, bolnav Hyperion
Hai și umblă, Galatee!
Dacă tu ai dispărea
Fi-ți-ar moartea numai viață
Dulcea mea, amara mea
Aș pleca în țări de gheață.
Să te fac din țurțuri reci
Să te-mbrac în promoroacă
Și apoi să poți să pleci
Orișiunde o să-ți placă.
De-ai cădea într-adevăr
În momentul marii frângeri
Aș veni la tine-n cer
Să te recompun din îngeri.
Și pe urmă aș pleca
Umilit și iluzoriu
Unde este casa mea
O mansardă-n purgatoriu.
Dacă tu ai dispărea
Și din râsu-mi și din plânsu-mi
Te-aș găsi în sinea mea
Te-aș zidi din mine însumi!
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea profundă și dorința obsesivă a unui îndrăgostit în fața posibilității pierderii persoanei iubite. El este dispus să facă orice, chiar și să o recreeze din lut, gheață sau îngeri, doar pentru a o avea din nou alături.