Acești copaci, ce par a dezerta,
Mai bine i-am închide în arhivă,
Cu frunze care cad spunând ceva
Pe flori de ieri ce nu se mai cultivă.
Eu nostalgia o voi transforma
Într-un pretext de ultimă derivă,
Mărește toamna mult absența ta
Și ploaia-mi spune că-i definitivă.
O, toamna a venit și chiar așa,
Într-adevăr, ne suntem împotrivă,
Copacii goi de la etcetera
Parodiază toamna guralivă.
A te ierta și chiar a te uita
E cea din urmă inițiativă.
20 septembrie 2004.
(Copaci fără pădure, 2006)
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de nostalgie și melancolie legate de trecerea timpului și de o relație pierdută. Toamna accentuează absența persoanei dragi, iar versurile reflectă procesul dificil de a ierta și uita.