La toamnă, sub nebunul glas de greieri,
Când și singurătatea va fi grea,
Să-mi faceți operație pe creier,
Să mă scăpați de gândul despre ea.
Să scap de gândul pentru cea iubită,
Când anul vechi va trece spre amurg,
Să-mi faceți curățenie-n orbită,
La toamnă vreau un neurochirurg.
Să cred că n-am văzut-o niciodată,
Să uit și cine-a fost și cum a fost,
Prin târguri mici și cu șosea uzată
Să rătăcesc mai prost decât un prost.
Să merg la berării, să joc popice,
Să-mi fie greu și să nu-mi fie greu,
Și după ce se duc să le ridice,
Să simt că între ele cad și eu.
La toamnă, mă apuc să număr frunze,
Să fac recensăminte prin grădini,
Interesat de viciile-ascunse,
La toamnă am să-mi fac și-un pat de spini.
Problema e sub glas nebun de greieri,
Sub rumeguș de ruginit de chei,
Să-mi faceți operație pe creier
Să pot scăpa de amintirea ei.
Și dacă nu se poate, nu se poate,
Vă rog, luați-mi creierul de tot
Și puneți-mi sub tâmplele-ntristate
Sistem inoxidabil de robot.
Adrian Păunescu
(“Deromânizarea României”, 1998)
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința disperată de a uita o iubire pierdută, până la punctul de a cere o intervenție chirurgicală sau înlocuirea creierului cu un sistem robotic. Poetul descrie stări de confuzie și durere profundă, căutând alinare în activități banale, dar fără succes.