Adrian Păunescu – Calendar

Nu m-am tocmit argat la voievozi,
nu le păzesc moșiile sau titlul,
m-a condamnat un veac să fiu poet
când neamul își rostește infinitul.
N-am observat să fiu înspăimântat
de măreția lor fără de seamă,
i-am salutat în clipa când vedeam
că țara li-i pluralul de la mamă.
Elitele și astăzi mă scârbesc,
politice, fiscale, culturale,
iar de-nchinat, atâta mă închin
Omului Muncitor, Măriei Sale.
Dar dacă-l văd în luptă pe Mihai
riscându-și, el, de dragul țării, viața,
îl cânt și nu mă tem că-l lingușesc,
nu stau prudent s-aștept ce zice piața.
Și dacă regii de Hohenzollern
nu ne-au înstrăinat, venind încoace,
eu, pentru vremea lor, am să-i cinstesc,
să-și odihnească oasele în pace.
Nu-i simplă existența ca-n dosar;
categoriile sunt prea puține,
nici Iorga, n-a-nțeles pe pașoptiști
și totuși l-amintim numai de bine.
Dar nici Partidul Comunist Român
n-a fost fără de pată, cum reiese,
el însuși a jignit acest popor,
înstrăinat de alte interese.
Mai e nevoie și de întrebări,
mai e nevoie și de câte-un sceptic,
și dialectica înseamnă, vai,
să fii, întâi, cu tine dialectic.
Ce greu e să fii sincer când ești sus,
când toți te măgulesc, frângându-și gâtul,
clar că mâine plăcut e să observi
că-n tine s-a insinuat urâtul.
Nu m-am tocmit argat la voievozi,
dar nici n-am să suport analfabeții
ce vor să stingă neamul românesc
bisericilor descojind pereții.
De starea Putnei suntem vinovați,
de starea Albei fi-va întrebare,
acestea toate neamul le-a făcut
și tot pe el mizeria îl doare.
E vremea dezbrăcării de lozinci,
un spirit nou în patrie se cade,
să regăsim pe cei îndepărtați
Cioran, Ionescu, Mircea Eliade.
Nu are dreptul nici un troglodit
să remorcheze lașitatea noastră
și să lipsească steagul tricolor
pe partea galbenă și cea albastră.
1982.
Poezii cenzurate