La margini te chem,
Să fugim undeva,
Că şi sufletul meu
E o mahala.
Să mergem într-o seară departe-n mahalale
Şi noaptea să ne lege cu negurile ei,
Şă-ţi dau îmbrăţişarea, mai vrei sau nu mai vrei,
Şi eu să cad în focul îmbrăţişării tale.
Ai vrea să fie iarnă, ai vrea să fie toamnă,
Ai vrea ca liliacul să înflorească brusc,
Să-ţi fiu arheologul, tu – vasul meu etrusc,
Ai vrea să fie o vreme ce nu ştii ce înseamnă.
Dar, hai în mahalale ţinându-ne de mână,
Pe străzi cu becuri stranii de-un galben-violet,
Când picură cişmele pe lângă un bufet
Cu firma povârnită şi preţuri la-ndemână.
Paralelipipedic trăim în nopţi egale,
Iubirea noastră moare într-un oraş cubist,
S-o inventăm întreagă, cât eşti, cât mai exist,
Îmbracă-te aiurea şi hai în mahalale.
Sensul versurilor
Piesa descrie o iubire care se stinge într-un oraș cu forme geometrice și nopți monotone. Protagonistul își dorește să evadeze în mahalale, într-o lume boemă și misterioasă, pentru a reinventa iubirea înainte ca aceasta să dispară complet.