M-am rătăcit pe ulițe insipide,
Stafii de blocuri m-au strivit de-asfalturi,
Săpându-mi umbra-n râvnitoare șpalturi,
Cu sânge scurs sub pleoapele-mi livide.
Pe piept portaluri țopăie în salturi,
Betoane-nfig în plex scursori acide,
Topindu-se în găuri și aspide,
Ce nu mai pot să urce spre înalturi.
N-am aer, coșul pieptului îngheață,
În uruit de roți ca-ntr-un mormânt,
Iar ochiul rece-a căpătat albeață,
Pierdut deplin sub nefertil cuvânt.
În timp ce cuie mi-au străpuns pe viață,
Trupul rămas nevolnic pe pământ.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment profund de alienare și pierdere într-un mediu urban ostil. Vorbitorul se simte copleșit de greutatea existenței, sufocat de realitate și incapabil să găsească o cale de ieșire din această stare de deznădejde.