Anul ăsta ești al nimănui
Strada-i goală și n-ai cui să spui
Ești singur cu tine
Stai cu poftele-n cui.
Vrei să zbori dar muntele-i prea sus
Nici un vânt nu pleacă spre apus
La capătul lumii spânzurat de cornul lui
Dar ai să pleci odată
Ai cerul prins de moacă
Și-n visul tău să vină
Pe patul-n care doarme
Poștașul de lumină
Să stai cu el la cină.
E o cădere și nu te umbri
Vii prea încet ca să te poți opri
Ai aripi de soare
Și-n mare-i răcoare
Vrei să stai dar visul de pe nori
Te trezește-n B. și ai s-o omori
Ziua ce vine dă cu zorii de tine.
Și ai să dispari odată
Ți-e viața prinsă-n roată
Și ai să te joci cu umbra
Poștașului ce bate la poarta de lumină
Să stai cu el la cină
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment de singurătate și dezorientare, dar și o speranță latentă de evadare și regăsire. Personajul se simte prins într-o rutină, dar visează la o schimbare, la o lumină călăuzitoare.