Constantine, Constantine, Mă mir și mă uit la tine,
Ziua, noaptea, prin pădure,
Plin de rouă, vai de tine!
Și, dacă mă uit mai bine,
Constantine, Constantine,
Udă-i cămașa pe tine.
Mărioară, Mărioară,
Ia cămașa și mi-o spală
Cu săpun de tămâioară,
S-o usuci în sân diseară.
Și pentru atâta lucru,
Mărioară, Mărioară,
Nu ți-ar mai putrezi trupul.
Cu săpun de tămâioară,
S-o usuci în sân diseară.
Și pentru atâta lucru,
Mărioară, Mărioară,
Nu ți-ar mai putrezi trupul.
A cui ești, Mărie dragă?
A lui cu mustața neagră.
Ăl mai mare vânător
M-a prins noaptea la izvor.
Nu mi-e ciudă că mă prinse,
Constantine, Constantine,
Dar ține ușile închise.
Ăl mai mare vânător
M-a prins noaptea la izvor.
Nu mi-e ciudă că mă prinse,
Constantine, Constantine,
Dar ține ușile închise.
Constantine, Constantine,
Mă mir și mă uit la tine,
Ziua, noaptea prin pădure,
Plin de rouă, vai de tine!
Și dacă mă uit mai bine
Constantine, Constantine,
Udă-i cămașa pe tine.
Sensul versurilor
Cântecul prezintă o poveste misterioasă despre o fată, Mărioara, prinsă de un vânător și despre soarta ei incertă. Motivele naturii și ale iubirii se împletesc cu un sentiment de melancolie și fatalitate.