Imaginează-ți cum ar fi ca un Hermes mult prea blând
Să îți fure ce-ai creat, dar să te lase respirând
Privește-n față frăția, tu rămâi în punctul tău
Tot ce-i detașat de lume reprezintă apogeu.
Și cât crezi că îmi mai pasă că îmi pasă că-ncă cred
Și cât crezi că mai aștept să aștepți să mă-nțelegi
Și poate că toate astea le-aș fi spus zâmbind
De m-aș mai fi uitat la tine și vedeam ceva sclipind.
Doar că lasă.. Imaginează-ți cum de dimineață
Te trezești c-un vis jumate și nimănui nu-i mai pasă
Pasivă lirica în top și doar asta mă scârbește
Și Спасибо pentru nimic, nimic nu mă mulțumește.
Și simt vântul miazănoapte cum îmi bate-n traista mea
Și din ea de mult timp lipsa vine jet la o cafea
Și vreo câteva cuvinte mai nasc o urmă umană
În mine, și-o simplă flamă prea aprinsă ce încearcă.
A fi stinsă cu benzină și emană cancer.. un simbol opus iubirii
Sau un concept diferit de-autopsie
Fiindcă vag termenul viu își pierde un sens comun
Mâine e mai trist ca azi, și ieri mai trist c-acum.
Mi-am pierdut ideea piesei în timp ce-o scriam
Mulțumesc c-ai fost cu mine ori că știam ori că nu voiam să fi
Vis-a-vis de asta
Visul meu e simplu speră ca nu vei muri
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de alienare și deziluzie față de lume și de sine. Naratorul se simte furat de creativitate și neînțeles, pierzându-și speranța și sensul în viață. Totuși, există o dorință subiacentă de a găsi o urmă de umanitate și de a depăși această stare.