Citat:.. și ar fi trăit aproape fericit până la adânci bătrâneți. Dar un simplu gând, o simplă minte zbuciumată l-a împiedicat. Poate că el mai trăiește și în ziua de astăzi.. legendă tâmpită..
Trenul a oprit în gară, a zis că-i mai aștepta pe unii
Era gol, nu se grăbea, oricum era sfârșitul lumii
Mă uitam la conductor, era mort, se vedea că-i pătimaș
Și-a lăsat acasă familia și-a plecat peste imaș.
Au venit și așteptații, erau drogați morți în păcat
Împăcați cu ei, ascultau B. U. G., o trupă de căcat
Cu nodul în gât intram în tren, ei se băgau în față
Nu fac scandal, le dau mâna, „s-aveți noroc în viață”.
Mă pun pe un scaun murdar, singurul meu loc
Deși trenul era gol, dar eu sunt agorafob
Trenul nu pleacă, se teme de lumina lunii
Chiar dacă afară era zi, dar azi e sfârșitul lumii.
Geamul îmi arată etichete, diverse șabloane
Ori machete după care-am fost construit
„Știu că ascultați asta, aveți încredere în mine
E vina voastră că sunt indecis”.
Sunteți prezenți în realitate, la fel ca mine
Dar tot vreți să puneți suflet și în persoane ruine
Nu sunt nesimțit, n-am un comportament ostil
Lăsați-mă să mă simt așa cum vreau eu, copil.
E noapte afară, trenul merge mai lent
Am timp să admir pe geam cum totul arde violent
Și conductorul își mai dă ultimele suflări înainte să moară
E îndurerat, își caută pacea interioară.
În spate ceilalți ard, dezintegrați, dar zâmbitori
Nu știu unde merg, trenul n-are vreo stație în vizor
Natura arde capricios, am lăsat în spate trecutul meu
E ultimul moment în care să mă prezint cum sunt eu.
Mereu mi-am făcut mândri părinții, până când am început să cânt
N-am putut să mă scuz cu niciun cuvânt
N-am putut să râd, să gândesc înainte
N-am putut să fiu copil ca și voi: simplu, puține cuvinte.
Consumă amabilitate, zâmbetul ascunde drama
Bunătatea, mintea bolnavă, umorul mai stinge flama
Duritatea ascunde sensibilitatea, iubirea, ura
Un A. U. G. de tipul ăsta stă în fața voastră acuma.
Mintea mea e o simplă stare, o simplă armă, o țin în frâu
Să nu vă urăsc îndeajuns încât să am cadavre până la brâu
M-am coborât atât de rău, chiar în ultimul hal
Să mă strige ăștia: „A. U. G. mare fan” (îmi vine să vă omor).
Pentru lumina spiritului tău, rămâi în haină
Când ești predispus la slăbiciune, toți ăștia atacă-n haită
Eu rămân ca mortul pur, știu că nu mă vedeți așa
Sunt sătul de făcut bine și asta-i strict problema mea.
V-am ajutat pentru că-s bun, mulțumesc că m-ați crescut
Și că mi-ați arătat trădarea în modul cel mai plăcut
Am vrut puțină recunoștință, și doar voința a rămas
Vreți să-mi arătați recunoștința acum? Nu-mi veniți la parastas.
––-
Intrigant, unii m-au descoperit regretând
I-am ajutat cum am putut, cât am vrut, am dat totul suspinând
M-am uitat acum în sus fără lacrimi în ochi, dar plângând
Zicând: „Doamne, de ce sunt așa bun și de ce am un suflet pur?”.
M-am uitat atunci în oglindă și-am spus:
„Sper să mori cu sânge rece și să te omori chiar tu”
Plângerea de milă nu a ajutat vreodată
Și mi-am zis: „SCOALĂ-TE DIN SOMN CA SĂ NU MAI CAZI IAR PRADĂ”.
Stai! Eram pe undeva prin tren
Am și uitat că eram într-un tren
Mă plimb, dar stau pe loc, sunt în capăt, dar la mijloc
Urmele de oameni nu mai existau deloc.
Închide ochii..
Poți să vezi ce văd și eu?.. întuneric,
Dispreț și regrete toate scuipate pe-un perete
În timp ce țipam după ajutor, dar fără zbierete.
Sunt dependent de mine și de persoane exact ca tine
Care pot să mă-nvie înapoi dintre ruine
Că simt lipsa de bunătate, simpatie și viață
Fericită, totul se repetă în lumea mea de gheață.
Gândurile mele n-au ce căuta pe o muzică-efect
Făcută de mine la care am noroc să mă pricep
Regret că unii îmi știu numele pe care îl țin dosit
Și n-am reușit, aia e, un motiv să mă evit.
Să-mi fac viața un coșmar, să plâng și să mă pierd
Sau să fac un album în care să mă plâng fără să mă dezmierd
Și să zbier cu fața-n pernă gândindu-mă zi de zi
Dacă eu nu aș mai fi, pe voi cine v-ar mai iubi.
Și gata, băi, în sfârșit trenul a ajuns
Și am râs copios după mult prea mult timp de plâns
Aplaudând, ce frumos cade trenul în gol
N-am la mine un pistol, că dacă aș fi avut aș fi…
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie metaforică spre moarte, plină de regret, disperare și auto-ură. Protagonistul se confruntă cu propriile demoni și cu dezamăgirile vieții, ajungând la un punct de acceptare cinică a sfârșitului.