A. U. G. – Memoriam Nr. 18

*„Oltenii lui Tudor”- 7 iulie 1903*.
Vine-un chiot dinspre munte, vine freamăt din păduri.
Tudor domnul vine-n frunte, cu mulțimea de panduri!.
Iar din Jiu, din apa sfântă, iese cântec vitejesc,.
Și cu glas să surle cântă tot poporul românesc.
Las să-i sune surle-n țară, să-și adune-olteni destui,.
Țara s-o vedem noi iară veselă pe urma lui.
Mândra patrie română nu sub braț de oameni slabi,.
Ci voinică și stăpână cum a fost sub Basarabi.
Zboară corbi pe sus, băiete, cârduri negre se-nvârtesc.
Și se zbat de-atâta sete și de foame se izbesc:.
N-or s-aștepte-oltenii rugă să le dea de hrană-n văi.
Oh, ciocoi, te-ajung în fugă toți răzbunătorii tăi!.
Cine vrea părtaș să fie dreptului pe-acest pământ.
După Tudorin să vie că-i trimis de Domnul Sfânt.
Să ne scape-acum odată de ciocoi, căci Dumnezeu.
Însuși s-a pornit să-i bată, cum ne bat și ei mereu.
Ridicați, români, Dreptății steag cu sfântul George-acum.
Sfintei Legi și libertății faceți-i odată drum!.
Cine nu-i cu voi, să știe că izbit va fi de voi,.
De cei strașnici în mânie și din leagăn de eroi.
Domnul Tudor să trăiască sus cu toții, pui de lei!.
Pentru țara Românească, pentru drepturile ei!.
A-mbrăcat cămașa morții domnul Tudor, ca Hristos,.
Dar schimba-va pasul morții, va trânti dranii jos!.
*am zis să mai repet o dată strofa 6 pentru că mi s-a părut mie că ar da bine*.
*știu că era „pasul sorții” dar eu sunt A. U. G. și îmi permit să schimb versuri cum vreau eu*.
*”O scrisoare de la Muselim-Selo”- 20 mai 1901*.
*rOgHeR tHaT*.
Măicuță dragă, cartea mea găsească-mi-te-n pace!.
Pe-aici e vânt și vreme grea, și-Anton al Anei zace.
De patru luni, și-i slab și tras, să-l vezi, că-ți vine plânsul,.
Că numai oasele-au rămas și sufletul dintr-însul.
Apoi, să știi c-a fost război și moarte-aici, nu șagă:.
Cădeau pe dealuri, dintre noi, ca frunza, mamă dragă.
Și-acolo-n deal, cum fulgera, un plumb simții că vine.
Și n-avu loc, cât larg era, decât în piept la mine.
Mi-e bine-acum, și-așa socot că nu va trece luna.
Și-oi fi scăpat de-aici detot. Dar vezi te rog de una:.
Să nu mai faci cum ai făcut s-aduni la tine satul,.
De veselă că ți-ai văzut acasă iar băiatul!.
Să vezi pe-aici și ciungi și-ologi! Hristos să-i miluiască!.
Tu mergi la popa-n sat să-l rogi o slujbă să-mi citească.
Puteri de nu vei fi având de plată, vorbă-i lasă,.
Că-i voi lucra o zi, oricând, la-ntorsul meu acasă.
Pe Nuțu vi-l lăsasem mic, cu creștetul cât masa.
O fi acum ștrengar voinic și vă răstoarnă casa?.
Făcutu-i-ați și lui la fel căciulă, cum am vrut-o?.
Aveam o piele-n pod, de miel, doar nu veți fi vândut-o?.
Nevestei mele să-i mai spui să-mi cumpere o coasă,.
Cea veche nu știu este-ori nu-i și-o fi acum și roasă.
De când rugina scurmă-n ea. Să-mi văd, o date-ar sfântul,.
Cum cade iarba-n fața mea și-mi bate-n plete vântul!.
Ea lupte-se cum biet o știi, c-așa ne dete soartea,.
Că și noi ne-am luptat pe-aci cu greul și cu moartea;.
Dar l-a ajuns și pe harap blestemele și plânsul,.
Că noi i ne-am ținut de cap și-ntrarăm după dânsul.
Și i-am făcut, măicuță, vânt! L-am scos detot din țară,.
Măcar stătea pe sub pământ și nu ieșea pe-afară.
Și-am prins și pe-mpăratul lor, pe-Osman nebiruitul,.
Că-l împușcase-ntr-un picior și-așa i-a fost sfârșitul.
Păi, ne ținea pesemne proști, să-și joace hopa-tropa,.
Că nu puteam să batem oști! Dar poate taica popa.
V-a spus de prin gazeturi tot el cum și-a dat juncanii?.
Acum i-aș cumpăra, să pot, dar nu mai am, azi, banii.
Mă doare-n piept, dar nu să țip, și-așa mi-e dor de casă,.
Și-aș vrea să plec, dar nu e chip că vodă nu mă lasă.
Dar uite, nu e nu știu cât o lună chinuită,.
Și-o să te strâng de după gât, măicuța mea iubită..
Așa mi-a spus Ion să-ți scriu, iubească-ți-l pământul!.
Și-am tot lăsat, pân-a fost viu, și-mi țin acum cuvântul.
Să te mângâie Dumnezeu, c-așa e la bătaie.
Și-am scris această carte eu, căprarul Nicolae.
*”Cântecul cel vechi al Oltului”- nu se știe anul*.
Vine, tată, Oltul mare; malul stâng de-abia-l zăresc.
Las să vie Oltul mare, că, români de când trăiesc,.
Oltul tot la piept ne are și-i al nostru și ne știe.
Și nu bate cu mânie Malul cel basarabesc.
*vine mare, las să vie că ni-e sol dumnezeiesc.*
Vine, tată, Oltul mare, brazi trăsniți rostogolind.
Las să vie Oltul mare, căci tătarii-ncoace tind,.
Dar li-e Oltul în cărare și n-au inimă să-l treacă.
Și sperieți se-ntorc și pleacă, cu noi horă nu se prind.
*las să vie, că-i îneacă, neamul nostru mântuind.*
Vine, tată, Oltul mare, și cu sânge-amestecat.
Las să vie Oltul mare, că mulțimi de oști tătare.
El pe mal a apucat. Lifte poartă, lifte duce,.
Lifte, bată-i sfânta cruce; Oltul capul le-a mâncat!.
*las să vie să-i apuce că ni-e scut de Domnul dat.*
A. U. G. 2021.
-.. – / -. -. -. /. -. / -. -. -. -.. – -.
-.. -. -. / -.. -. -.. / -.. – /. -. -. – / -. -. /.. -.. -. – /. -. -. – –. –. -.. – –