Coardă, nu mă deranja când înregistrez.
Privind în spate iei ad litteram ușor evenimente.
Dintr-o duminică seara nu mai aveai pe cine crede.
Toți s-au izolat în ei. „Ce mișei”- îți repetai.
Dar devii ușor ca ei când credeai că evoluai.
Este luni, au trecut luni, „e șaradă-ntruchipată”.
Lumea fuge disperată pe stradă că n-are-o apă.
Îi vezi ca la-nceput, nu-i simți, îi vezi și-e bine.
Priveai lumea murdară de grăsime și vedeai finalu cum vine.
Dar fugi să nu te prindă namila din strada ta.
Ești izolat, ești detașat, evident, ești expulzat.
Pe toți îi doare, e normal, dar important este locul.
Socul nu-nflorește singur, tre’ să-l stârnească potopul.
Norocul te-a părăsit când te-ai trezit, ai înflorit.
Și-ai împietrit când ai auzit că tot chinul s-a sfârșit.
Ieși afară, du-te joacă, soarele a răsărit din nou.
Dar v-ați distanțat total, acum caută-i la pluton.
. -. / -. -. -. – / -. -. -… –. / –. -.. -..
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de alienare și deziluzie într-o lume în schimbare. Protagonistul observă superficialitatea și izolarea celor din jur, simțindu-se detașat și expulzat din realitatea lor. În final, se sugerează o oarecare speranță, dar și o distanțare ireversibilă.