Doamne, aș vrea să plâng, dar nu mai
am nici un râu pe-ale cărui maluri
să-mi pot aminti de Sion. Și Babilonul
e-n mine și mulțimea de robi
îmi întinde cătușele predestinate și râde, râde..
istoria, vechile mituri, capul de lup, Doamne,
simt umbra ta mare deasupra pământului meu,
simt în scheletul pe care-mi port trupul,
oasele risipite pe câmpuri de înaintași apocrifi,
simt că timpul meu îl măsoară clepsidre
însângerate și false.. ochii mei reci și pustii..
Doamne, istoria.. Doamne, ia de la mine
destinul acesta și dacă nu-mi poți hărăzi altă soartă,
dă-mi o moarte înaltă, cotropitoare, sălbatecă,
mai mare decât viața dușmanilor mei.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o disperare profundă și o dorință de eliberare de un destin apăsător. Vorbitorul se simte copleșit de istorie și de un sentiment de predestinare negativă, implorând o moarte mai grandioasă decât viața dușmanilor săi.