Împlânt în pământ o nuia de răchită,
O nuia mlădioasă și galbenă —
Și mă gândesc la pașii tăi când treceai
Pe nisipul de aur al mării.
Nuiaua va da rădăcini
Și va crește cu frunze amare,
Și vântul îi va dezgoli pulpele
Când va trece în mai pe câmpii.
Și tu, tremurând, îmi vei căuta pieptul.
O, sărutările, flori cu petale de umbră, împlânt în pământ o nuia de răchită,
O nuia mlădioasă și galbenă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă nostalgia și dorul față de o iubire trecută, folosind imaginea unei nuiele de răchită plantate ca simbol al amintirilor care continuă să crească, dar cu o nuanță amară. Natura devine un cadru al acestei melancolii, iar gestul de a planta nuiaua sugerează o încercare de a păstra vie legătura cu persoana iubită.