Mi-e somnul tot mai străveziu. De-acum
te pot vedea mai bine pe-ntuneric,
pot urmări pe trupul tău cum noaptea
cu iedera-i necunoscută crește,
și sânii legănându-se ca două
stele de mare. Câteodată luna
venind prin geam îți aurește șoldul
ca vechilor statui-mărgăritare,
cad licărind în jurul fiecărui
sărut al meu și iedera dispare,
rămâne numai frunza de acantă,
aur și negru coborând în taina
coapselor tale. Somn de ocean,
somn translucid mi-e dat să dorm de-acuma,
și valuri ondulate-n vântul rece
simt vârsta echinoxului. Mai bine
te văd, mereu mai bine pe-ntuneric,
urcănd din adâncimi prin somnul meu,
ca o naiadă goală.
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație intimă și senzuală, explorată în întunericul nopții. Observatorul găsește o claritate și o frumusețe sporită în partenerul său, comparându-l cu elemente naturale și statui antice, sugerând o admirație profundă și o conexiune spirituală.