Balada rescrisă de vânt
(ca replică la Balada fulgerată de vânt).
Tot mi-e dor și iar mi-e dor
De Stăpânul Zorilor
Și mi-e drag și iar mi-e drag
De om bun și murgul pag
Și mă duc și tot mă duc
Să-nving umbre de țăpuc
Și mă-mpac și iar mă-mpac
Cu ce nu mi-a fost pe plac.
Unde-am rătăcit nu știu,
Pe drumeaguri de pustiu,
La o margine de lume,
Sub alt chip și alte nume,
Că soarta mi-a fost cusută
Cu năfrămi de boală slută,
Până am găsit cărare
Spre altă îmbucurare.
Iar când Cerul s-a-ndura,
Să-mi dea aripi de-a zbura
Și avânt din neam de vânt
La izvor de Necuvânt,
Florilor să fiu culoare
Și iubirilor candoare.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un dor profund și o căutare a împlinirii personale, depășind obstacolele și acceptând trecutul. Vorbitorul își dorește să aducă frumusețe și iubire în lume, după o perioadă de rătăcire și suferință.