Charleroi, octombrie 1870.
Brusc, în sufrageria cea brună, cu miros
De fructe şi vopsele, înşfac o farfurie
Cu nu ştiu ce mîncare din Belgia, fălos
În uriaşul scaun, cum mi se cade mie.
Ascult, mut, orologiul şi fericit mă-ndop.
Uşa, bucătăriei acum dă să se crape
Şi şuljnica apare, dar nu ştiu cu ce scop;
Baticu-i ştergăreşte e desfăcut aproape.
Şi, tot plimbînd un deget mic şi tremurator
Pe-obrazu-n catifeaua-i de piersică, uşor,
Cu buzele făcîndu-mi o mutră de tot hazul,.
În faţă blinde-mi pune, şi nici nu i-am cerut;
– Apoi, aşa desigur, să capete-un sărut -,
În şoptă : Simţi tu oare? un frig mi-a prins obrazul
.
Sensul versurilor
Piesa evocă o amintire din copilărie, petrecută într-un cadru intim și familial. Naratorul își amintește cu nostalgie de un moment simplu, dar plin de afecțiune, alături de o persoană dragă.