Vorbea tăios, dar cu dreptate,
Și-adesea ochii săi,
În sufletele-ndurerate,
Scurmând, turnau văpăi.
Mulțimile sorbindu-i glasul
Stau pironite-n drum.
Că-i bate însă ultimul ceasul
Nu presimțea nicicum.
Avea ținuta cumpătării
Și verbul dur și greu,
Iar barba-n ritmul cuvântării
Și-o legăna mereu.
Vorbind de-un adevăr al vieții
De-un drum al vieții drept,
El lanțurile libertății
Le zornăia la piept.
Dar gloata, ce neștiutoare-i,
Prea mult nu-nțelegea…
Pecetea jalei și-a onoarei
Nici unul n-o purta.
Un murmur sparse-a nopții pace
Și se-auzi-n curând
Un zgomot cum e cel ce-l face
Un trunchi aprins căzând.
Părea c-a beznelor desime
Cuțitele-o străpung.
Și-un urlet străbătu-n mulțime
Sălbatic și prelung.
În zăngănit de geamuri sparte,
C-un geamăt înfundat,
Un om se prăbuși în moarte,
Cu capul sfărâmat.
Că nu știu care orb la minte
Cu-o piatră-l nărui,
Dar știu de sângele-i fierbinte
Cum stâlpul înroși.
Și strigate de-nvalmășeală
Se-ntretaiau cumplit
Acolo, unde el în sală
Odihna și-a găsit.
Din vreme-n vreme la intrare
Un licăr mai mocnea
Și tăcăneau închizătoare
De arme-n noaptea grea.
Și se vedea prin licărire
Un om pe jos zăcând
Și-o armă dusă-n cumpănire
Odihna lui veghind.
Păreau sub tâmplele severe
Obrăjii luminați.
În jur, în tainica tăcere,
Se-aliniau soldați.
Părea că-i trec pe fața clară
Imense bucurii
Și-un înger alb părea că zboară
Spre-naltele țării.
Părea, asaintins, că doarme…
Că ochii flăcări n-au…
Dar negre gurile de arme,
Sub stele, scaparau.
Și-ascuns de după baionete,
Cu ochii în văzduh,
Părea că-n piept a tras cu sete
Al libertății duh.
10 Octombrie 1905
Sensul versurilor
Un orator este ucis în timpul unui miting, simbolizând sacrificiul pentru idealurile de libertate. Moartea sa, deși tragică, pare să-i aducă o pace interioară, în timp ce soldații veghează asupra trupului său, iar spiritul libertății se înalță.